Conferinţă de presă cu ocazia Târgului de Turism al României organizat de Romexpo
Conferinţă de presă cu ocazia Târgului de Turism al României
organizat de Romexpo
Romexpo va organiza luni, 22 februarie a.c., începând cu ora 13.00, o conferinţă de presă care va anunţa ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României.
La conferinţa de presă vor participa în calitate de vorbitori domnul Alin Burcea, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), domnul Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), doamna Rodica Pencea, secretar general al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), şi domnul Gabriel Zamfir, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
Conferinţa de presă va avea loc în Centru de presă al Romexpo.
Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României îşi deschide porţile la Romexpo între 25 şi 28 februarie 2016 în Pavilioanele C1 – C6 şi se întinde pe o suprafaţă expoziţională de peste 13.700 mp. Lumea fascinantă a turismului se întâlneşte sub acelaşi acoperiş pentru a-şi prezenta ofertele early-booking, last minute, pachetele turistice estivale, propunerile de city-break, dar şi pachetele family sau senior. La Târgul de Turism al României vizitatorii vor putea să îşi aleagă vacanţa dintre sutele de destinaţii autohtone, europene sau exotice pe care firmele expozante le vor prezenta.
La ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României vor fi prezente companii din 15 ţări: Albania, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Palestina, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia şi Ungaria. De asemenea, târgul va reuni 281 de firme care vor participa în calitate de expozanţi şi co-expozanţi.
Promovarea turismului românesc este, ca de fiecare dată, o componentă importantă a târgului. Organizatorii ediţiei de primăvară a Târgului de Turism şi-au îndreptat atenţia către iubitorii de vacanţe pe frumoasele meleaguri româneşti, punând la dispoziţia vizitatorilor. oferte pentru călătorii în Maramureş, circuite la Mănăstirile din Moldova, la cetăţile din Transilvania sau drumeţii prin Apuseni.
Zone turistice din România vor fi reprezentate prin Consilii Judeţene precum Alba, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ sau Satu-Mare, de la care vizitatorii vor putea afla mai multe detalii despre destinaţiile autohtone, tradiţiile şi specificul zonei. Oraşe precum Alba-Iulia, Amara, Cluj, Făgăraş, Mangalia, Piatra-Neamţ, Poiana Brasov, Sighişoara, Târgu-Neamţ, Târgovişte, Techirghiol sau Timişoara vor expune la Târgul de Turism porturi tradiţionale, vor binedispune vizitatorii prin muzica si dansurile specifice zonei din care provin şi îi vor îndruma către cele mai frumoase obiective turistice locale.
Târgul de Turism al României este organizat şi găzduit de Romexpo, bianual, primăvara şi toamna, cu sprijinul Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), în calitate de partener strategic şi al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
*Jurnaliştii care doresc să se acrediteze la conferinţa de presă sunt rugaţi să trimită un e-mail conţinând datele de contact pe adresele pr@www.test.romexpo.ro sau loredana.tulica@www.test.romexpo.ro, până vineri, 19 februarie a.c., la ora 12.00.
Accesul presei la eveniment se face pe la intrarea B din Centrul Expoziţional Romexpo (Bd. Mărăşti nr. 65-67, sector 1, Bucureşti) pe baza legitimaţiei de presă şi este permis începând cu ora 12.00.