Bookfest
Bookfest este cel mai important salon de carte din Romania si singurul eveniment al industriei editoriale care a reusit sa capete o dimensiune internationala marcanta. Anul trecut, circa 95.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul International de Carte Bookfest (29 mai – 2 iunie 2013), luand parte la peste 300 de evenimente. Si anul acesta cele aproape 150 de edituri participante vor aduce pentru publicul vizitator aproape 1.000.000 de volume, dintre care citeva mii de titluri noi dar si 300 de evenimente interactive care vor reuni cititori, scriitori, artisti si personalitati culturale. Vizitatorii se vor putea bucura de reduceri de pana la 50% la standurile editurilor.
Invitatul de onoare al celei de-a IX-a editii a Salonului International de Carte Bookfest va fi Polonia. Sub sloganul “Quo vadis Polonia? Spre urmatorul Nobel”, Institutul Polonez pregateste pentru Bookfest 2014 o serie de evenimente menite sa promoveze literatura polona si sa sporeasca interesul publicului roman pentru autorii contemporani, dar si clasici polonezi.
Standul Poloniei la Bookfest, unul dintre cele mai moderne si interesant concepute din istoria targului, va fi deschis oficial de catre Ministrul polonez al Culturii si Patrimoniul National, Bogdan Zdrojewski care, cu aceasta ocazie va face prima sa vizita in Romania de la inceperea mandatului sau, acum 7 ani.
Printre invitatii la Bookfest 2014 se numara Danuta Walesa, sotia fostului lider legendar al Solidaritatii si presedinte al Poloniei Lech Walesa, autoarea volumului autobiografic Visuri si taine, bestseller al anului 2011 in Polonia. Doamna Walesa descrie in carte momentele semnificative si emotiile traite alaturi de un om care a scris istorie in Europa secolului 20.
Literatura non-fiction si, mai precis reportajul literar este o adevarata specialitate poloneza, cunoscuta inca din anii ’60 si consacrata de creatia lui Ryszard Kapuscinski. Tanara scriitoare Malgorzata Rejmer, autoarea reportajului Bucuresti. Praf si sange, pentru care a primit deja o serie de premii importante in Polonia, va promova la Bookfest editia romana a acestei cărți.
Cititorii romani vor avea sansa sa se intalneasca cu Pawel Huelle, unul dintre cei mai importanti prozatori contemporani din Polonia, caruia ii va fi publicat, dupa Mercedes Benz, un al doilea volum in limba romana, culegerea de povestiri Eram singur si fericit.
Janusz Leon Wisniewski, al carui roman Singuratate pe net, tradus deja in numeroase limbi si ecranizat in Polonia, a fost recent publicat in Romania, va fi de asemenea oaspete al Bookfest.
Dorota Maslowska, autoarea romanului post-modernist Alba ca Zapada si rosu bolsevic, a carui aparitie, in anul 2002, a transformat literatura polona, starnind un scandal de proportii si devenind un bestseller, va promova editia romana a acestei cărți. De asemenea, va participa la spectacolul-lectura cu piesa sa Intre noi e totu’ bine si va concerta impreuna cu formatia sa de electro-punk in clubul bucurestean “Eden”.
Poezia poloneza va fi reprezentata de catre Ryszard Krynicki si Wojciech Bonowicz, cel din urma fiind invitat si pentru a prezenta opera poetica a lui Tadeusz Rozewicz, iar in calitatea sa de critic literar, va sustine o conferinta despre proza contemporana din Polonia.
Irena Kozminska, activista sociala si initiatoarea campaniei “Intreaga Polonie le citeste copiilor” care a avut un mare succes in promovarea lecturii in Polonia, va prezenta acest proiect, derulat de Fundatia “ABCXXIT. Aleksandra Malecka, din cadrul Korporacja Ha!art va prezenta liberatura – literatura viitorului si, impreuna cu publicul cititor va incerca sa prevada viitorul literaturii in lumea internetului, tehnicilor multimedia si a crizei permanente de timp pentru citit.
Pe langa scriitori si profesionisti ai breslei din Polonia, Bookfest il va avea ca oaspete pe editorul polonez Piotr Marciszuk, presedintele Federatiei Europene a Editorilor, cea mai importanta organizatie patronala din domeniul editorial din Uniunea Europeana.
De asemenea, pe parcursul Bookfest vor avea loc, intr-o sala multimedia, proiectii de filme documentare despre cativa dintre laureatii polonezi ai premiului Nobel pentru literatura. Cei patru laureati ai premiului Nobel pentru literatura sunt: Henryk Sienkiewicz (1905), Wladyslaw Reymont (1924), Czeslaw Milosz (1980) si Wislawa Szymborska (1996).
Institutul Polonez pregateste in preajma Bookfestului si o serie de evenimente conexe, precum proiectia unei serii de filme – ecranizari ale unor romane poloneze (“Literatura in cinema”, in colaborare cu Club Control), o serie de spectacole-lectura (“Literatura pe scena”, in colaborare cu UNATC) si un joc urban (“Literatura pe strada”). Tot in perioada Bookfest, Gradina Verona va gazdui o expozitie de ilustratii pentru copii, intitulata “Fauna, flora si pirati” (“Literatura in ilustratie”, in colaborare cu Libraria Carturesti).